Suporterii clubului Manchester United vor protesta împotriva familiei Glazer la sfârșitul lunii, înaintea meciului cu Tottenham Hotspurs. Purtătorul de cuvânt al organizației United Against Glazer a declarat că acest protest va avea loc din cauza pierderilor record de 96 milioane de euro pe care Manchester United le-a înregistrat anul acesta, în ciuda faptului că patronii americani au anunțat că anul va fi încheiat cu profit.
Fanii nu înțeleg de ce patronii au preferat să utilizeze banii pentru scopuri personale în loc să îi folosească pentru a scoate echipa din impasul financiar în care se află în prezent. „Știm cu toți deja că familia Glazer a scos, din 2005 și până acum, peste 570 milioane de euro din club. Nu știu cât de exacte sunt aceste cifre, dar este inacceptabil”.
„L-am cumpărat pe Bebe cu 10 milioane de euro când l-am fi putut lua pe Rafael van der Vaart cu aceeași sumă, dar sunt sigur că nu i-am fi putut plăti salariul”.
„Acum doi ani, Paul Scholes a fost în echipa de start în jumătate din meciuri. Acum este titular incontestabil” a declarat același purtător de cuvânt, dezamăgit de ineficiența campaniilor de transferuri ale clubului.
Deși sezonul trecut au mai fost două proteste de acest gen, organizatorii au ținut să precizeze că cel care va avea loc pe 30 octombrie va fi mai bine organizat. „Poliția a fost informată. Va fi o demonstrație organizată în mod profesionist”.
Familia Glazer a cumpărat clubul Manchester United, în 2005, cu suma de 1 miliard de euro. În momentul de față, clubul înregistrează o datorie totală în valoare de 615 milioane de euro.
Sursa: Goal.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER